Paris, orașul luminilor

Nucleul istoric al Parisului este Île de la Cité, o insulă mică locuită în antichitate de tribul parisiilor , care întemeiaseră în zonă un mic sat de pescari. Astăzi cea mai mare parte din insulă este ocupată de impresionantul Palais de Justice și de catedrala Notre-Dame de Paris. Insula este conectată cu sora sa mai mică, Île Saint-Louis, care este ocupată de edificii construite în secolul XVII și XVIII. Caracteristicile majore ale Parisului sunt cheiurile străjuite de copaci de-a lungul Senei - în special malul stâng cu vânzătorii ambulanți de cărți (faimoșii buchiniști), podurile istorice care traversează Sena, celebrele bulevarde precum Champs-Élysées precum și numeroase alte clădiri și monumente reprezentative, dintre care multe sunt înscrise în Patrimoniul Umanității stabilit de UNESCO. Parisul a fost ocupat de un trib galic până când au ajuns aici romanii în 52 î.Hr. Invadatorii se refereau la ocupanții anteriori ai orașului ca parisii, însă au numit orașul Lutetia, care înseamnă „loc mlăștinos”, „loc argilos”. Aproximativ cincizeci de ani mai târziu orașul s-a extins și pe malul stâng al Senei, în actualul cartier latin, și a fost numit "Paris".

 Ocupația romană s-a încheiat în 508, când Clovis I a făcut orașul capitala dinastiei Meroviengienilor a francilor. Invaziile vikingilor din secolul IX au obligat parizienii să construiască o fortăreață pe Île de la Cité. În cursul uneia dintre invazii, Parisul a fost cucerit de către vikingi, sub conducerea lui Ragnar Lodbrok, care a primit o recompensă uriașă pentru a pleca pe 27 martie 845. Slăbiciunea ultimilor regi Carolingieni a dus la creșterea puterii conților Parisului. Odo, Conte de Paris a fost ales ca rege al Franței de către lorzii feudali, în timp ce Carol al III-lea avea pretenții la tron. Până la urmă, în 987, Hugo Capet, conte de Paris, a fost ales de lorzii feudali după moartea ultimului urmaș carolingian. În cursul secolului al XI-lea orașul s-a întins pe malul drept al Senei. Secolele XII și XIII, care includ domnia lui Filip al II-lea Augustus (1180-1223), sunt notabile pentru creșterea orașului. Drumurile principale au fost pavate, primul Luvru a fost construit ca fortăreață și mai multe biserici, inclusiv catedrala Notre-Dame, au fost construite sau începute. În anul 1160 se înființează la Paris școala superioară de filosofie și teologie, care în anul 1253 devine universitatea "Sorbona", după numele fondatorului ei Robert de Sorbon (1201-1274) . Printre cei mai renumiți profesori ai Universității din Paris s-au numărat Albertus Magnus, Bonaventura, Toma de Aquino și Meister Eckhart. În cursul secolului al XIII-lea multe școli de pe malul stâng au fost unite în cadrul Sorbonei. În Evul Mediu Parisul a prosperat ca centru intelectual și comercial, cu o întrerupere temporară în timpul epidemiei de ciumă din secolul XIV. În anul 1622 episcopia Parisului a devenit Arhidieceza de Paris. Sub domnia regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, regele Soare, de la 1643 la 1715, reședința regală s-a mutat la Versailles. Revoluția franceză a început cu luarea cu asalt a Bastiliei pe 14 iulie 1789. Multe dintre conflictele din anii următori au avut loc între Paris și zonele rurale ale Franței. În 1870 războiul franco-prusac s-a încheiat cu un asediu al Parisului și al Comunei Parisului, care s-a predat în 1871 după o iarnă de foamete. Turnul Eiffel, cel mai cunoscut simbol al Parisului, a fost construit în 1889 într-o perioadă de prosperitate cunoscută ca La Belle Époque.